Biografie marius-ciclistu

gb          ro

 

small logo

Biografie

biografie ciclism

       Pantea Marius sau "marius-ciclistu" cum l-au numit colegii de liceu şi cum îi place să i se spună, s-a născut în Oradea la data de 14 ianuarie 1986.
  La vârsta de numai 6 ani tatal său îl învaţă să conducă un autoturism, iar la 8 ani ia startul în primul său concurs de Karting, unde reuşeşte să ocupe locul 3 după numai 3 săptămâni de la data înscrierii în cadrul Clubului Copiilor Oradea.
  A urmat un an mai puţin reuşit, dar în 1996 câştigă titlul de campion judeţean (Bihor) la Karting, reuşită pe care o reeditează şi în 1997, când se califică cu echipa la campionatele naţionale, unde ajunge până în sferturile de finală, reuşind cel mai bun rezultat al echipei orădene din acel concurs.
  Lipsa suportului financiar îl determină să facă o pauză de 5 ani până în 2003 când reuşeşte să înceapă un nou sport şi anume ciclismul.
  Practică acest sport între anii 2003-2009. Printre rezultatele notabile obţinute se numără locul 820 în Europa în clasamentul oficial UCI 2006 , locul 2 la campionatele naţionale de MTB Maraton 2008 şi mai multe locuri 4 în campionatele naţionale de ciclism şosea.( vezi mai multe rezultate).

  În 2009 se retrage din activitate tot din lipsa suportului financiar, imediat după terminarea facultăţii de Fizică (Specializarea Fizică tehnologică).

  În 2011 scrie o autobiografie numită " Idealurile mele..." în care descrie greutăţile şi bucuriile prin care a trecut.
  Tot în 2011 hotărăşte să înceapă un nou capitol al vieţii sale în motorsport şi anunţă volumul 2 al autobiografiei sale, pe care îl publică (în limba engleză) în ianuarie 2020 sub numele "My Ideals... Vol II - Horsepower mislead".

biography raliu   În 2013 sparge gheaţa cu o victorie în postura de copilot, alături de prietena sa, Roxana Onescu, iar anii 2014, 2015 şi 2016 îi aduc, printre altele, un loc trei, două locuri doi şi o victorie în calitate de pilot.

  Vezi pagina enciclopedica











Despre | Harta site | Politica de confidentialitate | Contacteaza | marius-ciclistu.ro © Marius Pantea 2012-2024

Va rugam sa acceptati folosirea cookie-urilor Google Analytics

Va rugam sa acceptati folosirea cookie-urilor Google Custom Search

Va reamintim ca ati acceptat folosirea cookie-urilor Google Analytics.

Va reamintim ca ati acceptat folosirea cookie-urilor Google Custom Search.

Mai multe detalii in politica de confidentialitate. Aceasta notificare dispare in secunde.