Sipos Ștefan
Cuprins
Foto Start Campionate naționale ciclism fond U23+Elite Izvorul Mureșului 28 iunie 2009
Despre
Sipos Ștefan (n. 8 Ianuarie 1953, Târgu Mureș, d. 2013) a fost un ciclist de performanță și arbitru de ciclism. El este tatăl fostului ciclist de performanță Sipos Zoltan.
Sipos Ștefan a fost președintele corpului de arbitri ai FRC până în anul 2013, fiind totodata una din persoanele care au contribuit la dezvoltarea și promovarea ciclismului în România.
Ștefan Sipos a început să practice ciclismul de la vârsta de 18 ani, la clubul C.S. Mureșul. Un om modest, Ștefan Sipoș nu a povestit niciodată foarte multe despre cariera lui sportivă dar se știe că a obținut un titlu de campion național la proba de semifond, titlu obținut la Cluj. A făcut parte dintr-o echipa foarte bună la contratimp pe echipe, o probă des întâlnită la competițiile din acea perioadă.
Evoluția vieții l-a obligat să abandoneze viața competițională după câțiva ani însă pasiunea lui pentru ciclism a continuat, devenind arbitru și organizator de competiții locale iar mai târziu oferindu-și sprijinul în organizarea competiților naționale și internaționale.
Nu a fost niciodată angajat al FRC, făcând toate acțiunile ca voluntar.
Datorita stilului ferm și a disciplinei, a fost un om/arbitru respectat de toată lumea, prieteni, sportivi, colegi. A fost omul potrivit ,la locul potrivit și la timpul potrivit!
Foto Campionatele naționale de ciclism fond Izvorul Mureșului, România 29.06.2004.
Un exemplu ar fi faptul ca a înmânat medalia de "aur" la categoria U23 sportivului Pantea Marius la Cupa Autoconstruct care s-a desfășurat la Câmpulung Muscel în 2008, deși acesta a fost clasat pe nedrept de ceilalți arbitri pe locul 2, fapt demonstrat de filmarea televiziunii locale Muscel Tv.
Ar mai fi foarte multe de povestit despre Ștefan Sipos, fiind vorba despre un om care a dat mai mult decât a primit de la viață, de aceea sunt binevenite mai multe informații.
A decedat în 2013, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer pulmonar galopant.
Referințe
Sursa informații http://www.federatiadeciclism.ro/stefan-sipos-seful-arbitrilor-romani-ar-fi-implinit-azi-61-de-ani/
Pozele au fost furnizate în mare parte de fiul său, Sipos Zoltan.